Un nou început – molcom dar decis

Acum aproape 20 de ani, în primul sau al doilea an de facultate, am fost instruiți de profesorul nostru de Multimedia, George Hari Popescu, să pornim fiecare câte un blog drept temă pentru seminarul susținut de dânsul pe atunci. În cazul meu personal, fiind pasionat de bicicleta de abia achiziționată și de nenumăratele posibilități de transport pe care mi le oferea, am deschis un blog numit ”Pe Bicicletă prin București”. În scurt timp, blogul evoluase în ”Câteva slove și grafii de la Panfili” – o combinație între noua pasiune pentru fotografie și cunoștințele jurnalistice, care începeau să se sedimenteze.

La scurt timp după asta, odată cu angajarea mea la ”România Liberă”, în cadrul departamentului Economic, iar ulterior la ”Grupul Rompetrol”, în departamentul de ”Comunicare și PR”, am devenit mai puțin interesat de blog. Scrisul la ziar, urmat de scrisul comunicatelor de presă, părea mult mai captivant. Cu toate acestea, odată cu această tranziție am pierdut din individualitatea pe care începusem s-o dezvolt. Subiectele îmi erau mai mult sau mai puțin servite pe tavă, iar cazurile în care îmi puteam exprima o părere personală și subiectivă au devenit aproape inexistente.

Fără să îmi dau seama pe moment, am început să nu mai fiu mânat de pasiune și de pura dorința de a scrie. Acestea au fost înlocuite de sisteme riguroase – cutiuțe, care deși erau confortabile și aduceau un venit constant, îmi răpeau câte puțin din creativitate. Complezența poate deveni deosebit de riscantă, în special pentru spiritele libere, visătoare, care urmăresc atingerea unor limite, și eventual depășirea acestora.

De atunci și până acum s-au schimbat multe în viața mea. Am cunoscut o sumedenie de oameni, ne-am împrietenit, pentru ca apoi să devenim din nou străini. Am trecut printr-o mulțime de experiențe deschizătoare de orizonturi, o mulțime de momente care mi-au reconstruit imaginea de sine, pentru ca apoi să mă ajute să înțeleg mai bine drumurile care m-au adus în punctul în care mă aflu acum.

Unde mă aflu acum? În noul meu atelier de creație, în sectorul 13 al Vienei. Este un nou început – molcom, liniștit, dar apăsat și decis.

Share your thoughts